Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

miercuri, 23 ianuarie 2013

Zi bună.

   Pearl Jam - Last Kiss

   E o vreme atât de plăcută şi de seninăîncât până şi câinii încetează să mai latre. Doar îşi fac coada elicopter de fericire că te văd om bun şi le răspunzi c-o mângâietură sau c-un simplu zâmbet.

   În chip de scriitor îmi e zi bună, căci e inspiraţie dezgheţată la temperatură plăcută. Şi că-mi vin amintiri şi mă trec fiori din alte dăţi ale altor zile în care era aşa de plăcut afară. Anotimpuri după anotimpuri şi "drame" de care am râs, iar acum stau cu gura-n zip, gândindu-mă că trec pe-acolo a doua oară.

   Stăteam pe băncuţă afară la liceu acum câteva ore, când era şi soarele ăla şi vremea aia plăcută. Acum e întuneric şi reflectez la ziua asta care a fost plăcută, cum nu credeam că va fi de dimineaţă. Exact, la opt şi zece. Căci întârziasem la grafică and I just stood there, infront of my window, saying random wishdom words. Asta, şi "Besu? Ain't nobody got time fo' that!". Şi nici dâră de chef de linogravură sau crochiuri la acea oră. Lipsisem la primele două ore. Deci, începusem prost ziua. Şi mi-era că plouă, căci aşa arăta..

   Dar n-a plouat. Mi-am luat loc pe una dintre băncuţe, gândindu-mă la lucruri aiuristice şi imposibile, cu soarele bătând din dreapta şi făcându-mi părul mult prea auriu. Pe fundal cu muzică de la spălătoria din spatele meu, dar căreia nu-i ofeream pic de atenţie. C-un orizont betonat, împrejmuit cu gard, văd poarta vişinie trântindu-se şi făcând loc persoanelor ştiute din văşi nu numai. Unii care aleargă şi alţii care cerşesc ţigări.

   Dar nu acolo mi-era atenţia.

   O păstram într-o direcţie neclară şi blurată. Fumată. Printre stâlpii mişcători şi coloraţi ce-i ştiam. Printre oamenii ce-i văd ca pe nişte corpuri neanimate când apare. Când amestecul de culori are sens, în timp ce mintea îmi zice că nu. Urât drog.. Devin alt om doar ştiind că sunt urmărită de fiara cu două picioare. 

   Scuipi indiferenţă şi văd asta. Doar că nu-mi poţi strica ziua, iubire. E mult prea multă lumină şi căldură afară. Şi-n mintea mea când mi te imaginez şi când te văd. Nu-ţi pot sufla decât aroganţă cu tentă de ignoranţă. Iar asta doar să-mi ascund stresul ce-mi sufocă întregul aparat şi anatomia ce mi-o dai peste cap fără ştire.

   N-o să uit în viaţa mea acea privire rece şi ameninţătoare pe vreme de "Homo Ludens" a lu' Huizinga.


4 comentarii:

  1. ce site interesant ai ...
    scriitoare esti , scriitoare ramai

    RăspundețiȘtergere
  2. Te apreciez enorm pentru idealismul si intensitatea dramatica a trairii de care dai dovada .
    Sa nu renunti niciodata la scris !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc pentru susţinere! It matters alot to me. :D
      Şi crede-mă că nu voi renunţa niciodată la scris. Prin asta respir şi doar aşa-mi mai pot face ordine în sentimente: prin cuvinte potrivite.

      Ștergere