Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

duminică, 22 februarie 2015

One shot for my friend

 
   Astăzi face nouăşpe. Astăzi e ziua în care m-am trezit cu chef de plimbare. Tot astăzi, blondul din părul său se împacă perfect cu vremea din Constanţa. "Ne-am căit după atâta iarnă", am putea spune.
   Astăzi e ziua băiatului acela pe care îl apreciez şi-l îndrăgesc atât de mult. E omul acela pe care l-am simţit a fi un confident, tovarăş, frate. Ne-au confundat oamenii că semănăm şi că are părul exact ca al meu (bine, lung din cap, dar nu şi cel facial). M-a amuzat întotdeauna.
   Astăzi îmi amintesc de momentele din vară, când stăteam şi vorbeam lucruri profunde, ne acceptam ideile reciproc şi deşi la cursul de traineri a trebuit să ne întrebăm altfel de lucruri, noi am intrat în principiul corespondenţei, în idei filozofale, idealuri umane, sentimentale şi planuri de viitor. M-a chemat seara de unu-n mai, de la corturile din camping la un pom răzleţ din nordul Mamaiei. M-am gândit că vrea ceva, dar tot ceea ce a dorit a fost să fumez o ţigară cu el, să ne uităm în tăcere la cer şi să lăsăm gălăgia celorlalţi oameni din camping să ne fie sonorizarea gândurilor.
   Este complex. Îmi place mintea sa. Ştie foarte multe lucruri şi mereu sunt deschisă şi dispusă să le ascult. Pentru că îmi face mintea să percuteze. Mă face să-mi desfund mintea şi să gândesc. Dacă idealul nu prin ideile pe care ni le spunem se formează, atunci nu ştiu ce altceva ar putea forma această sferă perfectă.
   Îmi vine să mă ridic din letargia mea de acum şi să mă duc în 13 şi să-l îmbrăţişez, dar oricât mă zbat eu acum, tastând astea şi gândindu-mă la tovarăşul meu blond, nu reuşesc. Mă simt fără stare şi ştiu că el s-ar oferi să vorbească cu mine şi m-ar scoate din stare, mi-ar da un sens pentru care să percutez şi să mă ridic, dar astăzi este ziua lui şi tot ceea ce are el nevoie este de zâmbete, afecţiune, voie bună, bere, tort, albumul ăla cu poze făcut de Adelina cu el, de când era mic şi până mai ieri. Vreau să mă alătur, dar n-am craca suficient de puternică, iar ideile mele evită să curgă cum m-aş fi aşteptat.
   Scriu pentru că simt şi pentru că el este Tibi a.k.a. Tebeh sau Tibi blond (că mai e unul negru, dar a fugit din ţara lui Eminescu tocmai în Germania). Pentru că mi-a dat un bagaj de idei şi 'filozofenii' pe care am ajuns să le studiez, în fracţiuni, ce-i, drept, dar o fac. Pentru că are nouăşpe, e tip şi are plete şi barbă şi un bun simţ care mă copleşeşte. Pentru că se deosebeşte de toţi pe care-i văd şi care-mi lasă o părere neplăcută. Pentru că am ajuns traineri în acelaşi timp. Pentru că a fost născut şi e aici ca să ne facă viaţa mai frumoasă.

   Tibi, mai ţii minte în cimitir de Paşte? Sau la Credinţa, cu păpuşa-n cimitirul ăla? Cum ne-am speriat? Sau cum mă uitam la Cati şi eu la ea şi la tine, doar că tu erai captivat de cer şi de cuvi tele sale nespuse? Mai ţii minte la 'următoarea carte'? Sau la workshop-ul ţinut de noi... patru? Dreamărşi? De sediu? De boschetăreala de vara asta? De ziua mea, unde erai şi tu? De cei şaptesprezece ani frumoşi ai mei pe care-i port şi acum cu mândrie că i-am început bucuroasă? Şi că au participat mulţi la bucuria mea? Că ai participat şi tu?

   Man, vreau să ne vedem, că mi-i tare dor de tine! Sunt prea jalnică acum, au fost nişte condiţii pe care nu le-am îndeplinit şi de aceea nu-s acolo, să completez acea fericire pe care ai avut-o când ai văzut tortul pe care l-a plimbat Andrei prin faţă la City şi cu Adelina sau când ai primit toate acele versuri cântate cu "la mulţi ani!". I have my bad time, but you have to be happy. Because you make us happy.

La mulţi ani, Tebeh! We'll see each other soon, it's a promise!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu