Lumea unui licean nebun

Fug departe chiar dacă nu e o soluţie.

Suntem plasme stricate fără nicio rezoluţie.

Mintea-mi joacă feste şi-mi dă de veste că sentimentele n-o să mă lase să trec peste

Ce chestie.

luni, 25 ianuarie 2016

Scrisoare de intenţie

   The Kooks - Bad Habit

   Scrisoare de intenţie de a plimba dos de palmă pe encefal diferit, de a-l simţi, de a-i smulge rădăcinile. De-i plimbi buricele extremităţilor până-n vârf de mădular, pulsaţii pe portativul unde-n catifea îţi pierzi şi cel mai mic vierme al gemetelor.

   Scrisoare de intenţie de a târî fiecare gram de demnitate până-n praful de sub pat, de văz blurat în boală oculară la doi. Ca cioburi sparte să simţi fiecare atingere, când se vrea dură, când se vrea dominată, când se vrea pusă-n aburi de şoapte întrerupte. Ţesături de piele când e pus pe şi sub, iar atunci, întâlnire de priviri.

   Se vede ploaia, se simte focul, se-mpleteşte într-o comună aruncătură cu ochii. Copilărie gingaşă, două zâmbete. Se pun două. Sunt suflete într-o lume în care nu-i lună, dar e noapte, iar soarele se justifică doar cu buletinul, dar nu are.

   Căutare ancestrală de jur-împrejur. Dos de palmă ajunsă-n oscilaţie pe gât într-un mers şchiopătat, parcă analizând fiecare por. N-a călătorit nimeni pe această Lună. Nu e Lună, dar e noapte. Şi ard, firicele de gene îndreptate spre ceva mai jos. Şi ard, ţigări până să continue.

   Continuă. E eclipsă, iar toţi se uită, deşi e noapte. E acum, când ghilimelele-s braţe, iar mai mult decât teluric e citat în versuri. Când e nu, dar se vrea da şi dă totul din secretele lumii, de la facere şi până la cuceriri, dincolo de ele, aruncate-n oceane, ridicate-n mase de aer în aurore boreale, căpătând nuanţe ciudate, colorând altitudini, coborând în văi, ridicându-se până la bărbie, finalizând în zumzet printre buze.

   S-a simţit, de văz nu-i vorbă, ci substantiv peste substantiv, făurind un verb. Un dicţionar format ca şi prunc în genere, în toate limbile. Nu se vorbesc, se fac. Nu se explică, se scriu. Romantic să nu despartă cuvintele prin cratimă, de frica despărţirii. Da-i corect şi se fac, căci corect e ceea ce este, făcut. În minte, realitate care parcă nu, dar da şi se priveşte.

   Acupunctura cu stelele de pe cer, boltă unde se ascund secrete şi se vor ale nopţii. Prea a visătorilor, dar privirile se întâlnesc în fapt de seară. Muzica sinceră, menuet al unor corzi acoperite de vene şi artere, se perindă pe sub degetele mele.

   Sunt în control, deşi îmi ies. Când. N-am fond în gândul meu nimfoman, cu versete înşirate în faţa mea, să descopăr în ce limbă-i scris fiecare şi să-nvăţ să le descopăr, iar la rându-mi, să sparg cioburi şi să-nfig. Să fie smoală roşie, coagulantă, curgând, simţindu-mi pe degete visul nimfoman. Sânge nu, roşu ba; noaptea transfigurează totul în umbră. Deşi arde şi mă frige. Sau frig eu, căci afară e.

   Scrisoare de intenţie de a verb şi de a substantiv în minte. Jumătate acum, iar a doua... a doua, când e zi şi nu se omogenizează. Mor orele, ucizi rânduri, creezi altele. Beneficiu de a mă frige cu gând în ceea ce e dezghiocat de veşminte, de pânză subţire în loc de voal, ducând la păcat de tot.

   Scrisoare de intenţie, înaintată în Purgatoriu. Tu la coadă, în spatele meu. Aşteptăm să ne ducem din sacru în profan, deşi sacru e în orice cuvânt, dar mai-nainte a fost simţământ de pereţi scorojiţi cu ţipling, născută proză în neaşteptat. Testament lăsat, număr unu sau doi, dar de văzut era doar una. În mine sunt trei, pentru tot ce-i rău şi e lăsat în urmă, pentru purgatoriul din cotidian şi sacrul ce plouă la Polul Nord cu bulgări peste urşi şi Arctic.

   Scrisoare de intenţie, se semnează-n două exemplare
   Un păcat în doi e demn de un păcat mai mare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu