Din clasici #1

   Domnul Jourdain a vrut a-i scrie marchizei mult-îndrăgite, cuvinte scurte, fără propriu fir continuu, fără perpetuare imaginară a sentimentului ce Jourdain l-a vrut un reper vag subtil: "Frumoasă marchiză, frumoșii dumitale ochi mă fac să mor de dragoste."

   Pocnit de gândul că ceea ce a iscălit este prea banal pentru vremurile sale, a apelat la maestrul de filozofie, urmând astfel:

Maestrul de filosofie: Nu mai încape vorbă. Doriți să-i scrieți în versuri?

Domnul Jourdain: Nu, nu, fără versuri…

Maestrul de filosofie: Nu vreți decât proză.

Domnul Jourdain: Nu, nu vreau nici proză, nici versuri.

Maestrul de filosofie: Dar trebuie să fie ori una, ori alta.

Domnul Jourdain: Dar de ce?

Maestrul de filosofie: Fiindcă, domnule, ca să ne exprimăm nu există decât proza sau versul.

Domnul Jourdain: Nu există decât proza sau versul?

Maestrul de filosofie: Desigur. Tot ce nu e proză e vers, și tot ce nu e vers e proză.

(Sursa: thechronicle.ro)

   Nu numai că opera lui Molière, “Burghezul gentilom” este un amalgam din vremuri romanțioase, ci se mai şi îmbină cu contemporanul ascuns într-un fel de "suburbie" mută a vremurilor prezente. C-am întâlnit domni şi domnişoare ce ilustrau întocmai pe domnul Jourdain şi alții în ipostază de filozofi cu multă experiență în spate... Sau cel puțin, aşa dădeau impresia. Sau poate chiar erau, dar cu puține experiențe, marcante, asta dându-le onoarea de a se intitula “filozofi de ocazie” şi să ajute pe alţii în dileme sentimentale/ aproape lafel de filozofice/ emoţionale, etcetera.

   Dădeam de vorbă mai-mereu şi n-am conştientizat că... proză? Mereu. Tu şi cu mine, proză în limbuţie? Asta-i nebunie, dragă. Chiar aşa se ascundea printre vieţile noastre, vrând a fi "subtilă"? Nu ţi-a ieşit, iubito. Molière să rămână-n gând şi faptă ca deschizător de drumuri sau ceva de genul ăsta. În orice caz, subiect de gând sigur ţi-am dat. Pentru că suntem ceva ce-i peste ordinar şi ştiu. Ştiam. Tu ştiai?

   Fii fericit, căci în cotidianul tău eşti scriitor de zi cu zi. Eşti sigur prozator în limbuție cu orişicine, în orişice conjunctură. Dacă eşti şi poet, chiar şi de ocazie, te consider deja un om ilustru: m-ai depăşit pe mine şi pe mulți ca mine.

Se pare că dragostea a rămas la fel de stângace încă din 1670.